Beatificată pe 31 mai 2014

În maestosul Sanctuar al Iubirii Milostive din Collevalenza, Todi (Italia), Prefectul de la Congregația pentru cauzele Sfinților, Cardinalul Angelo Amato, a prezidat ceremonia de beatificare a călugăriței spaniolă, Maica Speranța a lui Isus, fondatoarea congragațiilor Slujitoarele Iubirii Milostive şi Fii Iubirii Milostive.
Ceremonia de Batificación de Madre Esperanzasâmbată 31 mai 2014, mii de persoane şi-au dat întâlnire în Sanctuarul pe care Maica Speranța a construit-o încredințându-se Divinei Providenței şi ascultând voința Domnului.

La  predica de la Liturghia de Beatificare, cardinalul Amato a reamintit căa Maica Speranța a spus în multe ocazii că “sfințenia constă în a trăi în Isus”şi dorea să se sfințească orice a fi, “oricât ar costa”. A mai explicat şi că fericita cauta “sa implineasca vointa Domnului, incredintandu-se providentei lui si iubind Rasticnitul, simbolul iubirii milostive”.

beatificacion-esperanza-de-jesusPapa Francisc in scrisoarea sa apostolica cu ocazia beatificarii a pus in evidenta trei merite a fericitei, cel de a fi “fondatoarea a două congregaţii de viata consacrata, cel de a fi “martor a bunatatii lui Dumnezeu mai ales spre cei saraci” si al treilea merit este de a fi “promotoarea sfinteniei clerului diecezan”.

Miracolul pentru beatificare a fost vindecarea unui copil alergic la orice fel de aliment pe care doctorii considerau de caracter incurabil. Miracolul s-a produs dupa ce copilul a baut apa din fantana Sanctuarului din Collevalenza  facându-i să dispară boala sa.

© Copyright - Familia del Amor Misericordioso - Opposide