Luncani: Campusul pentru tineri – “Adevărul vă va elibera!”

În perioada 26-29 iulie 2021 a avut loc la Mănăstirea Carmelitană din Luncani campusul cu tema “Adevărul vă va elibera!” organizat de Familia Iubirii Milostive, la care au participat 11 tineri, din diferite parohii.

Pentru început am descoperit tema principală “Adevărul vă va elibera!”, acesta fiind însuşi Isus Cristos. Ziua s-a sfârşit cu un joc de cunoaştere prin care am aflat mai multe despre fiecare tânăr din grup. Ziua următoare am aprofundat importanţa adevărului în viaţa noastră şi cât de necesar este să nu mărturisim strâmb împotriva aproapelui, aşa cum ne învaţă porunca a VIII-a. După ce am meditat în natură ne-am bucurat de un moment de adoraţie, prin care ne-am lăsat pătrunşi de Cristos.

În cea de-a treia zi, am aflat că sinceritatea nu înseamnă să spui tot ce gândeşti, ci să gândeşti tot ce spui şi că nu poţi fi sincer cu alţii dacă nu eşti mai întâi cu tine. La finalul zilei ne-am bucurat de prezenţa părintelui Petru-Sebastian Tamaş, care ne-a învăţat ce înseamnă cu adevărat libertatea şi disciplina. În ultima zi am descoperit cinci motive de bază pentru care trebuie să urmăm adevărul şi sinceritatea. În continuare am luat parte la celebrarea Sfintei Liturghii şi i-am mulţumit bunului Dumnezeu pentru aceste zile binecuvântate.

Suntem recunoscători faţă de părintele Fernando, părintele Iosif, sora Cecilia şi sora Alina, care ne-au îndrumat spiritual în aceste zile pline de har. Mulţumim Fraţilor Carmelitani pentru primirea călduroasă şi pentru că ne-au asigurat hrana trupească.

Câteva dintre impresiile tinerilor participanţi:

“O experienţă ce merită încercată. De apreciat relaţia cu oameni minunaţi şi atât de multe de învăţat! Ajutorul pe care această experienţă mi l-a dat nu îl voi uita.” (Cristina)

“În aceste zile de reculegere pe care le-am petrecut la Mănăstirea Carmelitană din Luncani, având ca temă principală «Adevărul vă va elibera», pot spune că într-adevăr, adevărul ne-a îmbrăţişat şi libertatea ne-a învăluit, este sentimentul cu care am rămas profund mişcat în aceste zile de har. […] Prin participarea la Sfânta Liturghie unită cu rugăciunea personală, şi cu mărturisirea fiecărui participant am ajuns la o cunoaştere mai profundă a temei dezvăluite. Cred că Duhul Sfânt a lucrat în fiecare dintre noi şi ne-a luminat să putem vedea mai bine prin ochii credinţei, ceea ce este sincer, adevărat, care sunt limitele şi responsabilităţile noastre faţă de ceilalţi, binele pe care îl putem face şi iertarea pe care o putem dărui. Mulţumim bunului Dumnezeu pentru această ocazie şi pentru toţi care au contribuit ca acest campus să se poată desfăşura cât mai bine”. (Chiricheș Alexandru Cristinel, novice în Congregaţia Fiilor Iubirii Milostive)

“Pe mine, aceste zile m-au făcut să uit de telefon şi m-au ajutat să mă apropii mai mult de Dumnezeu.” (Ema)

“Eu cred că orice tânăr ar trebui să ia parte la o astfel de întâlnire deoarece cu timpul ne putem rătăci de la calea cea bună, iar cu ajutorul rugăciunii şi meditaţiei vom găsi adevărul.” (Claudia)

“O experienţă plină de noutate şi de oameni minunaţi! Mai venim!” (Codrin)

“În acest campus de formare am ieşit din zona de confort pentru a putea înţelege mai bine tainele sfinte. Din fiecare cateheză am rămas cu ceva, dar cel mai mult mi-a atras atenţia citatul «Adevărul ne face să evoluăm!»” (Paul)

“Catehezele m-au ajutat să-mi întăresc relaţia cu Dumnezeu, învăţând astfel despre adevărul sufletesc ce trebuie să ne călăuzească viaţa şi anume Isus Cristos.”

“Am fost surprinsă de ce am făcut. Este pentru prima dată când particip. Am învăţat multe lucruri noi. A fost minunat! Pe data viitoare.” (Francisca)

Tinerii participanți la campus