Barticeşti: Zile de reculegere pentru tineri

La finalul unui an în care descurajarea ne-a bătut la uşă şi zgomotul ne-a copleşit, în perioada 28-30 decembrie 2020, la Casa “Maica Speranţa” din Barticeşti, 13 tineri au participat la zile de reculegere cu tema “A strălucit o lumină”.

Însoţiţi fiind de Familia Iubirii Milostive am luat parte atât la momente de îmbogăţire spirituală, cât şi la cele dedicate formării umane, avându-l mereu în centru pe Pruncul Isus şi cinstind-o pe Sfânta Maria cu ajutorul căreia el ne-a devenit frate şi prieten.

Fiecare zi a fost încununată de Sfânta Liturghie şi de momentele de cateheză şi reculegere personală. În cadrul catehezelor ţinute de pr. Fernando şi pr. Iosif am fost invitaţi să privim la Sfânta Fecioară, la răspunsul ei hotărât care poate deveni şi al nostru. Maria este un exemplu perfect pentru orice chemare, iar asemenea ei şi noi suntem îndemnaţi să pornim întotdeauna de la Cristos în vocaţiile proprii pe care Dumnezeu nu întârzie să ni le facă cunoscute.

Un aport important în momentele de formare au avut-o surorile ce ne-au însoţit în aceste zile. Sr. Cecilia împreună cu sr. Alina ne-au încurajat să profităm de aceste zile de comuniune pentru a întări raportul nostru cu Dumnezeu, să împărtăşim din trăirile noastre, să fim deschişi formării unor noi prietenii şi să fim sinceri cu noi înşine şi cu ceilalţi.

Pr. Daniel, prezent la Sfânta Liturghie din prima zi, ne-a îndemnat să strălucim, “căci sfinţii nu strălucesc în cer, ci aici, pe pământ, şi doar fiind diferit, primind şi dăruind iubire putem fi lumină”.

Momentele de formare umană au început cu doamna Maria Gherghel care, lucrând la Asociaţia “Familia şi Viaţa”, a dorit să ne ajute să înţelegem sexualitatea ca trăsătură a demnităţii umane. Am discutat despre relaţiile sănătoase care sunt necesare mai ales în tinereţe şi despre cum nu ar trebui să dăm uitării niciodată că “trupul fiecăruia este Templul Duhului Sfânt”.

Doamna Adriana Crăiuţ ne-a oferit o mărturie impresionantă despre iubirea şi pasiunea pe care ea, împreună cu cei de la Casa Share, o pune în dăruirea voluntară şi dezinteresată spre a ajuta fiecare om sărman să ducă o viaţă mai bună. A fost o dovadă vie că voluntariatul te poate face o sursă inepuizabilă de lumină.

Doamna psiholog Cătălina Bostan ne-a vorbit despre importanţa cunoaşterii şi încrederii de sine şi în aproapele care, pusă în mâinile Domnului, ne formează spre a deveni cea mai bună variantă a noastră.

În momentul de încheiere, într-un ambient cald şi primitor, fiecare dintre noi a fost invitat să împărtăşească un gând cu care va pleca acasă şi impresiile despre aceste zile:

  • “Zilele de exerciţii spirituale au fost superbe. Pe lângă faptul că am legat prietenii cu oameni minunaţi, care mă fac să vreau să mă apropii mai mult de Dumnezeu, am reuşit să înţeleg mai multe din modul cum gândeşte şi acţionează el. Oricât aş aprofunda relaţia dintre om şi Dumnezeu, nu încetează să mă uimească câtă iubire pentru oameni poate să aibă el, însăşi iubirea” (Daria, Bacău).
  • “Mi-a plăcut foarte mult să particip la aceste zile, deoarece m-a ajutat să mă dezvolt spiritual şi ca persoană. Am învăţat multe despre raportarea la Dumnezeu şi asta m-a făcut să-l cunosc mai bine” (Denisa, Barticeşti).
  • “Mi-a plăcut să văd o conexiune între partea umană şi spirituală. Am rămas cu gândul că toţi suntem chemaţi la un plan divin frumos. Dumnezeu nu ne abandonează în drumul nostru din momentul în care i-am acceptat invitaţia” (Alicia, Săbăoani).
  • “«A strălucit o lumină» în inima mea pe perioada cursurilor spirituale la Casa Maica Speranţa din Barticeşti. Catehezele m-au ajutat să îmi dau încă o dată seama de măreţia lui Dumnezeu şi iubirea sa necondiţionată pentru noi, fiinţe mici, vulnerabile care au mare nevoie de aceasta lumină pentru a fi călăuziţi în întuneric. S-a realizat un cadru de familie în care «Casa Maica Speranţa» a devenit “Acasă». Nimic nu se poate compara cu acest tip de experienţă: Să-l ai pe Dumnezeu în tine şi să-l simţi şi în aproapele tău” (Marieta, Barticeşti).
  • “Cu ajutorul bunului Dumnezeu şi prin bunăvoinţa gazdei de a ne îndruma în aceste zile, am petrecut momente frumoase împreună în care am învăţat că Maria este un model de urmat în viaţă întrucât a spus «Da» în faţa lui Dumnezeu. Noi trebuie să fim dispuşi să spunem «Da» planului pe care Dumnezeu ni l-a pregătit pentru a fi cu adevărat fericiţi împreună cu el” (Diana, Traian).

“La finalul acestor zile îi mulţumim Domnului pentru toate harurile pe care ni le-a oferit ca dar din marea sa bunătate” (Alma-Mariana Ciobanu).

Sr. Alina Balint