Início » Venerabila Maica Speranţa » Viaţa Maicii » Căutarea vocaţiei

Căutarea vocaţiei

Încă din floarea tinereţii creşte în ea dorinţa de a se dedica întru totul prietenului său Isus şi celor săraci pe care îi înţelegea atât de bine. Dorind să înţeleagă voinţa lui Dumnezeu se apropie de acele locuri unde oamenii sufereau mai mult, dar discernământul nu era deloc uşor. Iar fi plăcut să se îngrijească de bolnavi însă, la un spital, a rămas surprinsă de lipsa de interes a unei surori faţă de un muribund. Sora i-a răspuns lui Josefa: "Şi ţie ti se va împietri inima". Iosefa, la rândul ei a răspuns: "Mai înainte de a mi se împietri inima prefer să plec", şi a plecat.

La vârsta de douăzeci şi unu de ani decide să intre în mănăstire; era pe cale să-şi împlinească visul de a se consacra lui Dumnezeu în viaţa religioasă. A plecat din casa părintească pe data de 15 octombrie, în sărbătoarea Sfintei Tereza din Acvila. "…am plecat din casa părintească cu dorinţa de a deveni sfântă, să mă asemăn un pic Sfintei Tereza… ce nu se înspăimânta de nimic… Eu voiam să fiu ca ea şi de aceea am ales tocmai acea zi, lăsând-o pe mama mea pe patul de moarte şi fără speranţa de a o mai revedea" (Exhor. 15.10.65).

Intră la Villena (Alicante) în cea mai săracă mănăstire a Fiicelor Calvarului ce era pe cale de dispariţie. În ziua profesiunii a primit numele de Speranţa. Institutul Fiicelor Calvarului s-au unit, ceva mai târziu, cu Institutul Misionarelor Claretine care se dedicau învăţământului. Şi Speranţa a intrat în acel institut unde a şi făcut profesiunea perpetuă.