Início » Sanctuarul din Collevalenza » Răstignitul Iubirii Milostive.
Răstignitul Iubirii Milostive.
Este o operă de artă realizată în Spania în 1931 de către artistul Lorenzo Cullot Valera. Isus ne primește cu brațele larg deschise, așteptându-ne cu răbdare și invitându-ne a avea încredere.
Isus de pe lemnul crucii ne amintește de sacrificiul său de pe muntele Calvar. Ostia albă din spatele crucii ne amintește de reînnoirea zilnică a acelui sacrificiu pe altarele noastre la Sfânta Liturghie.
Crucea este așezată pe un glob pământesc care reprezintă lumea. Pe ea mai este așezată și o coroană regală cu o carte deschisă: este Evanghelia deschisă la cuvintele: "Iubiți-vă unii pe alții precum eu v-am iubit pe voi". Pe pernuța pe care este așezată coroană este scris: "Ești, oh Cristoase, Regele măririi". Isus, Iubirea Milostivă, vrea să domnească cu iubirea peste lumea întreagă.
Caracteristică este expresia feții care transmite o mare liniște, chiar și acum în suferință și durere. Îl reprezintă pe Isus pe când mai este încă viu, cu privirea îndreptată spre cer, adresându-se Tatălui: "Tată, iartă-i pentru că nu știu ce fac".
Pe piept este desenată o inimă roșie pe care este scris: "Charitas". Cât de mare trebuie să fie iubirea lui dacă este atât de mulțumit când suferă atât de mult! Prin suferința lui ne dovedește marea-i iubire.
|