ÎNCEPUT | STRUCTURA SITULUI | INTRANET | CONTACT |

Top 5 a săptămânii
Vizualizari Occasions: 13
În familie
Vizualizari Occasions: 13
Novena Iubirii Milostive
Vizualizari Occasions: 13
Viața Maicii Speranța
Vizualizari Occasions: 11
Pace vouă!
Vizualizari Occasions: 11
EAM pentru activitățile temporare

Início » Familia Iubirii Milostive » Sfinții noștri protectori » Sfântul Ioan a lui Dumnezeu


Sfântul Ioan a lui Dumnezeu

S-a născut și a murit pe 8 martie. S-a născut în Portugalia în 1495 și a murit în Granada (Spania), în 1550, la vârsta de 55 de ani.

Provine dintr-o familie săracă dar cu multă credință. Mama lui a murit când el era încă tânăr, iar tatăl lui a murit ca călugăr într-o mănăstire.

În tinerețea sa a fost păstor, foarte bine văzut de către stăpânul pentru care lucra. I-a fost propus să se căsătorească cu fiica stăpânului și să devină moștenitorul averilor lui dar el nu voia să se compromită în vre-un fel căci dorea să se dedice activităților spirituale.

A fost soldat în armata lui Carol al V-lea și a participat la bătălii renumite. Viața de soldat l-a întărit dar i-a procurat și multă suferință. Preasfânta Fecioară l-a salvat de la spânzurătoare după ce a eșuat într-o misiune de gardian la un depozit. Colonelul sub a cărui ordine era hotărâse să-l spânzure dar el s-a încredințat Preasfântei Fecioare și a fost salvat anulându-i-se pedeapsa. A renunțat la oaste căci înțelese că nu era aceasta menirea lui.

Plecat din armată a ales să facă apostolat și a început să vândă pe stradă cărți și articole religioase. La intrarea lui în orașul Granada a văzut un copil foarte amărât și a voit să-l ajute. Acel sărman copil era de fapt Pruncul Isus ce i-a spus: "Granada va fi crucea ta" și a dispărut.

Pe străzile din Granada ca vânzător ambulant, îl ascultă pe Sfântul Ioan din Acvila care predica acolo misiunile. Într-una din predici, pe când misionarul vorbea despre păcat, omul nostru s-a aruncat în genunchi și a început să strige: "Ai milă de mine, Doamne, căci sunt un păcătos", și a început să strige în stradă, cerându-i iertare lui Dumnezeu. Avea pe atunci 40 de ani.

S-a spovedit la Sfântul Ioan din Acvila și, el însuși și-a propus o penitență specială: să se comporte ca un nebun pentru ca lumea să-l umilească și să-l facă să sufere.

A împărțit săracilor tot ceea ce adunase în librăria lui și umbla pe străzile orașului cerând iertare lui Dumnezeu.

Lumea îl considera nebun și-l umilea lovind-ul chiar și cu pietre.

L-au dus la o casă de nebuni și angajații de acolo îl loveau puternic, căci acesta era modul de a-i controla și a-i trata. Ei se mirau că Sfântul Ioan primea cu plăcere loviturile și i le oferea lui Dumnezeu. În același timp îi corecta pe gardieni asupra comportamentului lor brutal.

Sfântul Ioan a lui Dumnezeu vede în cel bolnav chipul lui Dumnezeu. Experiența grea de la casa de nebuni a fost providențială pentru că a înțeles cât de greșită era metoda torturii cu care urmăreau să-i vindece pe acei bolnavi mentali. Ieșit din spital a fondat un spital; deși avea prea puține noțiuni de medicină avea să demonstreze că metodele lui erau mult mai eficiente ca cele ale medicilor. Cu exemplul lui avea să învețe că trebuie vindecat sufletul mai întâi și apoi trupul. Persoanele consacrate care aparțin institutului religios fondat de dânsul astăzi vindecă bolnavii de prin toate continentele, folosindu-se de bunătate, înțelegere, în loc de tortură și rigiditate.

Când Sfântul Ioan din Acvila s-a întors în oraș și a aflat că cel pe care-l convertise era închis într-o casă de nebuni s-a dus și l-a eliberat, învățându-l să renunțe la acea formă de penitență. De atunci Sfântul Ioan s-a dedicat unei adevărate "nebunii de iubire": își dedică viața și se folosește de toate puterile lui pentru a-i ajuta pe cei mai nevoiași, din iubire față de Cristos, pe care-l reprezenta.

Închiriază o casă veche și adăpostește în ea pe bolnavi, cerșetori, bătrâni, nebuni, orfani și pe cei loviți de orice fel de nenorocire. Pe tot parcursul zilei se îngrijește de ei cu iubire fiind el însuși asistent medical, bucătar, șef, părinte, prieten și frate tuturor. Noaptea iasă–n stradă și cerșește pentru săracii săi.

Devine cunoscută vocea lui pe străzile Granadei. Purta cu el traiste și oale strigând: "Faceți bine fraților, pentru binele vostru!". Lumea ieșea și-i dădea ceea ce le rămânea de pe mesele lor. Pe la miezul nopții se întorcea acasă și se dedica serviciilor necesare prin spital. Spre dimineață se odihnea până pe la răsăritul soarelui. Un adevărat erou a carității.

Episcopul, admirând activitatea Sfântului Ioan a adăugat alte două cuvinte la numele lui original; îl numea Ioan a lui Dumnezeu și de atunci înainte așa îl chema toată lumea. Mai târziu, cum acest om își schimba mereu hainele cu săracii în schimbul altor mai rele, preotul i-a dat o tunică neagră, ca o uniformă, cu care s-a îmbrăcat până la moarte. Așa s-au îmbrăcat persoanele consacrate din institutul fondat de Sfântul Ioan a lui Dumnezeu.

Într-o zi a luat foc spitalul și Sfântul Ioan a intrat înăuntru de mai multe ori pentru a-i salva pe bolnavii di-năuntru. Nu a suferit nici-o arsură deși trecea prin flăcările mari. A reușit să-i salveze pe toți.

Într-o altă zi râul a ieșit din matcă și s-a revărsat; în calea lui aduna trunchiuri de copaci și alte feluri de lemne pe care Sfântul Ioan le-a strâns pentru că avea mare nevoie de lemne pentru iarnă, întrucât în Granada iarna este foarte rece și celor în vârstă le place să se încălzească în jurul vetrei. Unul dintre colaboratorii lui, mai tânăr, a înaintat prea mult în apă și l-au luat curenții. Sfântul Ioan s-a aruncat în apă sărindu-i tânărului în ajutor, și cum apa râului era rece, aceasta a favorizat boala artritei de care Sfântul Ioan suferea. De atunci a trebuit să suporte dureri îngrozitoare.

După multe eforturi, posturi și nopți nedormite, fiind mereu la dispoziția bolnavilor, sănătateaSfântului Ioan a lui Dumnezeus-a slăbit aproape de tot. El încerca pe orice cale să ascundă durerile care-l turmentau zi și noapte dar, în final nu mai reușea să le camufleze. Artrita îi sucise picioarele ce-l doreau foarte tare. O bătrână doamnă din oraș a obținut de la episcop permisiunea de a-l lua la ea în casă pentru a-l îngriji. Sfântul Ioan s-a retras în biserică și în fața tabernacolului s-a rugat cu fervoare mai înainte de a părăsi spitalul. I-a încredințat îndatoririle lui Antonio Martin, un om pe care el îl convertise și care se consacrase între timp, iar acestuia i-a cerut să se lase ajutat de un alt om pe care Antonio îl ura. După ce i-a împăcat Sfântul Ioan a reușit să-i convingă să colaboreze cu el în favoarea celor săraci, ca buni prieteni.

Ajuns la casa  bătrânei doamne, Sfântul Ioan a exclamat: "Aceste comodități sunt prea mult lux pentru mine care sunt un sărman păcătos". Acolo au încercat să-l vindece dar era deja prea târziu.

Pe 8 martie 1550, simțind cum moartea se apropie, s-a îngenuncheat și s-a rugat astfel: "Isuse, Isuse, în mâinile tale mă încredințez!" Și a murit în genunchi. Muncise din greu timp de zece ani dirijând spitalul săracilor, cu așa mari probleme economice că uneori nici nu avea curajul să iasă în stradă datorită datoriilor pe care și le făcuse; cu umilință, deși era cel mai sfânt din oraș, se considera cel mai nedemn păcătos. Cel ce fusese lovit cu pietre de către oameni a fost condus de episcop la cimitir, de către autoritățile civile și mulți alți oameni, cum se cuvine unui om sfânt.

După moarte a obținut mari minuni în favoarea celor ce erau devotați lui. A fost beatificat de către Papa Urban al VIII-lea, pe 1 septembrie 1630, și canonizat de către Papa Alexandru al VIII-lea, pe 16 octombrie 1690. A fost numit patronul spitalelor și a celor bolnavi.



Artigos relacionados da seção: Sfinții noștri protectori:


Preoții diecezani cu voturi
Preoții diecezani cu voturi
 
Început | Structura sitului | Contact | Registru | Registru vocațional Copyright ©2008- JUBIRIIMILOSTIVE
eXTReMe Tracker