ÎNCEPUT | STRUCTURA SITULUI | INTRANET | CONTACT |

Top 5 a săptămânii
Vizualizari Occasions: 12
Parabolele lui Isus: dialogul iubirii
Vizualizari Occasions: 12
În familie
Vizualizari Occasions: 12
Sfântul Benedict Cottolengo
Vizualizari Occasions: 12
Sfântul Ioan a lui Dumnezeu
Vizualizari Occasions: 11
Slujitoarele Iubirii Milostive

Início » Familia Iubirii Milostive » Sfinții noștri protectori » Sfânta Tereza a Pruncului Isus


Sfânta Tereza a Pruncului Isus

S-a născut în Franța, în orașul Alecon, pe 2 ianuarie 1873, din Luis Martin și Acelia Maria Guerin, ambii venerabili. A murit în 1897 și în 1925 Papa Pius al XI-lea a canonizat-o, proclamând-o mai târziu patroană universală a misiunilor. O chema "steaua pontificatului meu" și o definea "uragan de glorie", datorită afectului și devoțiunii care o însoțeau în popor pe această tânără călugăriță carmelitană. A fost proclamată Doctor al Bisericii de către Ioan Paul al II-lea, pe 19 octombrie 1997 (ziua universală a misiunilor).

«Întotdeauna mi-am dorit să fiu o sfântă, spunea Tereza în autobiografia ei dar, din păcate, mi-am dat seama, atunci când m-am comparat cu sfinții, că între ei și mine este aceiași diferență care este între un munte a cărui vârf se pierde printre nori și bobul de nisip călcat în picioare de trecători. În loc să mă descurajez mi-am spus că bunul Dumnezeu nu inspiră dorințe care nu pot fi realizate și de aceea, deși neputincioasă, pot să aspir la sfințenie; nu pot ajunge să fiu mai mare și trebuie să mă accept așa cum sunt, cu toate imperfecțiunile mele, dar voi încerca să ajung în cer pe calea cea mai dreaptă, cea mai scurtă, pe o cale nouă. Aș vrea să găsesc un lift care să mă urce la Isus, pentru că sunt prea mică ca să urc pe calea grea a perfecțiunii».

Tereza era cea mai mică dintre cele cinci fiice. Mai avea doi frați care muriseră. A avut o copilărie fericită. Avea o mare stimă pentru părinții ei. «N-aș putea să explic cât de mult îl iubeam pe tatăl meu, spunea Tereza: admiram la el tot ceea ce era».

Când avea cinci ani mama ei a murit și brusc s-a întrerupt fericirea copilăriei ei. De atunci o umbră de tristețe a însoțit-o, deși viața ei în familie era foarte liniștită și domnea iubirea reciprocă. A fost educată de către surorile ei, mai ales cea de a doua, și de către tatăl ei, care a dezvoltat un afect matern și patern pentru Tereza.

Cu el a învățat simplitatea; a învățat să se roage și să-i ajute pe cei nevoiași. La vârsta de nouă ani, sora ei, care era pentru ea "a doua mamă", a intrat în mănăstirea carmelitană din orașul lor. Din nou Tereza a suferit mult și crește în ea convingerea că și ea era chemată să devină călugăriță carmelitană.

În copilărie a caracterizat-o capacitatea ei de a fi «în mod special»decisă în a menține legătura dintre lucrurile în care credea sau cuvintele pe care le spunea, și deciziile ce urmau luate, oricare ar fi fost acestea. De exemplu, dacă tatăl ei de pe scară îi spunea: «ferește-te căci dacă cad te strivesc» ea se apropia mai mult de scară răspunzând: «dacă tata va muri eu nu voi mai suferi văzându-l murind pentru că voi muri împreună cu el». Sau atunci când se pregătea să se spovedească se întreba «dacă ar fi trebuit să-i spună preotului că-l iubea din toată inima, dat că vorbea cu Isus prin persoana preotului».

La doar cincisprezece ani era convinsă de vocația ei ca călugăriță carmelitană. Fiind minoră nu-i era posibil să intre în mănăstire. A hotărât să se ducă în pelerinaj la Roma și să-i ceară aprobarea direct Papei. I-a cerut să-i admită intrarea în mănăstirea carmelitanelor. Papa i-a răspuns: «vei intra dacă aceasta este voința Domnului». Spunea Tereza că Papa avea o expresie atât de penetrantă și convingătoare că i-a rămas întipărită-n inimă.

În mănăstire a trăit mai profund două mistere: copilăria lui Isus și pătimirea lui. Din acest motiv a cerut să fie chemată Sor Tereza a Pruncului Isus și a Sfintei Fețe. S-a oferit lui Dumnezeu ca instrument de expiație în favoarea păcătoșilor. Încerca să renunțe la ideea că viața creștină înseamnă multe și mari înfăptuiri și a ales să pășească cu bucurie pe calea «pruncului care, fără frică se abandonează în mâinile tatălui său».

La 23 de ani s-a îmbolnăvit de tuberculoză; a murit un an mai târziu în brațele surorilor ei în Mănăstirea Carmelului. În ultima perioadă a păstrat o bogată corespondență cu doi preoți misionari. Unul dintre ei era în Canada iar celălalt în China. S-a rugat necontenit pentru ei. Tocmai de aceia Pius al XII-lea a numit-o patroana misiunilor.



Artigos relacionados da seção: Sfinții noștri protectori:


Preoți religioși FAM
Preoți religioși FAM
 
Început | Structura sitului | Contact | Registru | Registru vocațional Copyright ©2008- JUBIRIIMILOSTIVE
eXTReMe Tracker